asociaţii şi organele judiciare, între asociaţii, între mediatori, promovarea medierii: dna judecător Denis-Gabriela Ghervase, preşedintele judecătoriei Craiova, dl. Mugur Mitroi membru al Consiliului de mediere, fomator, evaluator, examinator, magistraţii Meleacă Florin, Rodica Arhip, Lenghel Gabriela, Chivu Cleopatra, Hagiu Nicoleta, poliţiştii Hahui Petrică DPTF, Giscă Cristian director Poliţia Comunitară. De asemenea, mulţumim pentru interesul manifestat şi punctele de vedere exprimate de reprezentanţii IMM Filimon Marian vicepreşedinte naţional al CNIPMMR şi Rugină Nelu de la Oficiul de plăţi pentru IMM, DGJFP, Federaţiei Sindicatelor Solidaritatea, dar şi pentru prezenţa celor DJMFPS, DJSănătate Publică, Administraţia locală.
Uniformizarea procedurilor prin  dezbateri, schimburi de experienţă, de modele de acte, îmbunătăţirea  colaborării regionale şi apoi la nivel naţional, solicitarea încheierii  de către Consiliul de mediere a unor Acorduri sau protocoale de  colaborare cu instituţiile publice centrale - MJLC, MP, MAI, CSM, UNNP,  UNBR, ANPC, ANAF, MMFPS , care să stabilească măsuri concrete de  implementare a legii au fost subiectele de discuţii la care aactivi  presedinţii sau reprezentanţii unor  asociaţii ale mediatorilor in judeţele învecinate, care au  răspuns invitaţiei noastre: dl. Mocanu  Iulian şi dl Damian Costică – Focşani, Găman Cătălin – Oneşti, Dediu  Nicolae – Adjud, Cristea Mihaela -Tulcea, Manea Daniela – Constanţa,  Chelaru Romeu şi Coste Ştefan -Iaşi, Mugur Mitroi- ACM Buzău,  precum şi conducerile celorlalte 3  asociaţii din Galaţi. În total au fost 73 mediatori (vreo 50 autorizaţi) şi alte 15  persoane din profesii juridice sau economice interesate de mediere  şi coolaborarea cu  mediatorii, de ce nu şi viitori mediatori. La  manifestarea au fost prezenţi pentru deschidere şi preluarea de  intervenţii echipe din mass-media,  respectiv VOX TV GL-BR, EXPRESS TV GL-BR - graţie colegului Dorin Meran, Radio ProFM, ziare.  De alfel, colegul  nostru a realizat 20 emisiuni de câte o ora despre mediere în acest an  la cele 2 posturi TV, la care a avut invitaţi colegi mediatori,  magistraţi, avocaţi, poliţişti, politicieni, cetăţeni, iar în dimineaţa  conferinţei a fost el invitat, apoi a realizat un interviu cu deputatul Bogdan Ciucă, unul din  susţinătorii medierii şi unor amendamente privind medierea la comisia  juridică a Camerei Deputaţilor. Mulţumiri şi felicitări!
În continuarea demersurilor Asociaţiei  Mediatorilor Galaţi pentru un dialog util şi cât mai larg la conferinţa  naţională de săptămâna trecută, în urma conferinţei regionale de astăzi,  urmează să selecţionăm şi să centralizăm propunerile, punctele de  vedere şi solicitările mediatorilor şi asociaţiilor către Consiliul de  mediere, instanţele, parchetele şi poliţia din judeţul Galaţi, precum şi  alte autorităţi publice.
Până în data de 04.12.2010 se va  finaliza lista cu mediatorii autorizaţi disponibili pentru a face  informarea publică obligatorie şi gratuită a justiţiabililor în Palatul  de justiţie gălăţean, conducerea instanţelor va căuta să găsească un loc  de informare, se va stabili producerea şi ataşarea unor flayere –  fluturaţi mărime A5 de ataşat la citaţii, modul de completare a  proceselor verbale se informare de către mediatori, o planificare  minimală a unui serviciu de informare zilnic, o mai bună vizibilitate a  Tabloului mediatorilor, menţiunea din citaţie privind posibilitatea de  soluţionare a litigiului prin mediere, pregătirea unei interpelări a CSM  pentru practică unitară la încasarea şi restituirea taxei de timbru,  discutarea în şedinţele de pregătire ale magistraţilor privind aplicarea  noilor legi a problemelor legate de mediere. S-a  remarcat şi deschiderea redusă a poliţiei pentru recomandare şi  îndrumarea către mediere în ciuda promovării făcute în MAI de către  subsemnatul, lipsa unor statistici cu cazurile mediate pe domenii,  unitatea fragilă şi colaborarea redusă între asociaţii, dificultatea  dialogului organelor judiciare cu toţi mediatorii sau mai multe  asociaţii în acelaşi judeţ, necesitatea stabilirii unor măsuri concrete  de implementare de către Consiliul de mediere.
În acelaşi  timp, participanţii la conferinţă fac un apel la solidaritate,  colaborare, sprijin şi informare reciprocă între asociaţiile  profesionale din regiune şi din restul ţării, pentru că reuşita micii  reforme în justiţie prin mediere, dezvoltarea medierii şi întărirea  corpului profesional depinde numai de mediatori şi asociaţiile în care  activează. Pentru aprecierea reuşitei şi utilităţii  conferinţei de la Galaţi, vom informa după ce tragem concluziile şi  adunăm impresiile participanţilor, cărora le mulţumim încă o dată pentru  interesul tradus de participarea numeroasă şi dezbaterile interesante  avute, în ciuda distanţelor parcurse, eforturilor financiare şi altor  dificultăţi.
Consemnăm şi  faptul că, în sfârşit, după postarea articolului nostru precedent în  care criticam nepublicarea anunţului privind evenimentul pe site-ul  Consiliului de mediere până ieri, anunţul a apărut târziu în noapte, dar  faptul este consumat, depăşit  şi nu trebuia să se întâmple aşa. Trecem  încă o bilă neagră în contul celor responsabili şi ştergem cu buretele  atitudinea nejustificată a CM.
Mediator Asofronie Constantin
Sursa: mediereagalati  
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu